Firmele de transport din România au obiceiul să-și deconteze cât mai multe cheltuieli, astfel încât la final de an să dea cât mai puțini bani la stat sub formă de impozit pe profit și impozit pe dividende. Într-un fel, este o practică simplu de înțeles de ce se întâmplă: în România statul nu ajută cu absolut nimic firmele de transport, doar le jupoaie de bani prin taxe, impozite, accize și TVA-uri. Evident nimeni nu vrea să dea niște bani cuiva dacă nu primește nimic în schimb.
Pe altă parte, profitul prea mic poate să fie o problemă destul de mare în momentul în care o companie dorește creditare la o bancă. Băncile iau în calcul profitul în ideea în care din acei bani va trebui ruptă și rata creditului pe viitor, iar un profit mic nu va permite niciunei companii să primească un credit foarte mare. Avem de-a face cu o sabie cu două tăișuri care pe-o parte te poate ajuta să economisești niște bani, dar pe altă parte îți poate limita dezvoltarea.
În final, rămâne la alegerea fiecărui antreprenor în ce direcție dorește să meargă cu firma. De obicei, firmele vechi reușesc să-și creeze alte pârghii pentru dezvoltarea de lungă durată și rar de tot mai apelează la bănci. De la ele s-ar aduna niște bani destul de importanți la stat așa că este de înțeles comportamentul. Atât timp cât legea permite, totul este posibil. De fapt, știm cu toții cum sunt făcute legile în România, cu tot felul de portițe lăsate deschise.
Firmele noi sunt cele care sunt cel mai adesea interesate să declare profit cât mai mare pentru a putea accesa un credit bancar după 2 ani de la înființare, prin intermediul căruia să se poată dezvolta pe viitor.
