Home Camioane Comandă serioasă la DUVENBECK – 1000 de camioane MAN până în 2027

Comandă serioasă la DUVENBECK – 1000 de camioane MAN până în 2027

363
0

Compania de transport Duvenbeck a semnat un contract cu MAN Truck & Bus pentru achiziția a 1000 de camioane până la finalul anului 2027, cu prima livrare în Q3 2025.

Noile camioane vor fi livrate la diferitele autobaze Duvenbeck din Europa, și vor avea ansamblul PowerLion, inclusiv motorul D30. Este vorba despre un motor de 13 litri cu 6 cilindri care oferă eficiență de 50% și un consum de carburant de 5% față de gama precedentă de motoare D26. De asemenea, emisiile CO2 sunt și ele tot cu 5% mai mici decât generația precedentă D26.

Alături de această investiție în vehicule cu combustie dar cu emisii poluante reduse, Duvenbeck are în vedere și flota electrică. În acest moment compania operează 15 camioane MAN eTGX și are de gând să mai cumpere 15 astfel de vehicule până în luna septembrie a acestui an. Este vorba despre camioane capabile să transporte mărfuri cu o înălțime de maxim 3 metri.

„Sustenabilitatea este unul dintre punctele cheie din strategia noastră corporatistă aici la Duvenbeck.” Spune CEO Duvenbeck, Hakan Bicil legat de colaborarea cu MAN.

Având sediul în Bocholt, Germania, Duvenbeck deține peste 50 de autobaze în 12 țări, oferind soluții de transport și contracte de servicii logistice la prețuri accesibile. Inițiativa „Green Logistics” a companiei include eforturi de reducere a curselor goale, îmbunătățirea planificării rutelor și adoptarea camioanelor care funcționează pe bază de energie regenerabilă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here