Home Electrice-Autonome MAN susține că noile sale modele eTruck sunt pe jumătate ca nivel...

MAN susține că noile sale modele eTruck sunt pe jumătate ca nivel de zgomot față de camioanele diesel normale

388
0

MAN susține că noile sale modele de camioane electrice eTrcuk sunt mult mai puțin zgomotoase față de versiunile diesel, cel puțin la jumătate ca nivel de decibeli. Descoperirea a fost făcută în cadrul studiului Mobility Study on Low-Noise Logistics, efectuat de Institutul Fraunhofer pentru Materia Fluidelor și Logistică IML.

Scopul studiului era acela de a dezvolta standarde de măsurare a emisiilor de zgomot produse în timpul operațiunilor. Acesta a concluzionat faptul că cel puțin la viteze reduse, camioanele electrice sunt de două ori mai silențioase decât camioanele care funcționează pe gaz sau pe motorină. Michael Wirtz, manager de măsurători în cadrul Peutz Consult GmbH a explicat aceste rezultate într-un mod destul de transparent:

„Potrivit măsurătorilor, nivelul de zgomot al eTruck este cu 6 dB mai mic atunci când circulă cu 20 km/h, spre deosebire de camioanele diesel, care oscilează la aproximativ 11 dB. În momentul accelerării, diferența dintre cele două tipuri de camioane a urcat la 12 dB, evident cel silențios fiind camionul electric eTruck” spune Michael Wirtz.

Pentru a putea clasifica și mai bine sunetul făcut de MAN eTruck, Wirtz a făcut o comparație cu autoturismele: „Cu un nivel de sunet de aproximativ 49 dB(A)/m, eTruck este cu 1 dB mai zgomotos decât un autoturism care scoate 48 dB”.

„Prin MAN eTruck trebuie să avem o contribuție pozitivă pentru natură și pentru oamenii din jur. Scopul nostru principal este de a scădea emisiile dar suntem interesați și de scăderea nivelului de zgomot. Măsurătorile arată faptul că noul MAN eTruck ar putea fi folosit de asemenea în timpul orelor de vârf, seara sau chiar dimineața la prima oră. Astfel, devine un camion fezabil pentru o serie nouă de munci de care au nevoie clienții noștri. Acest camion va putea fi folosit 24/7, 7 zile din 7 din cauza faptului că nivelul scăzut de zgomot îl va permite să opereze în zonele de liniște” spune Dr. Christoph Jeßberger, Manager de Produs Strategic pentru MAN.

În Olanda spre exemplu, a apărut standardul de protecție la zgomot PIEK. Pentru a obține această certificare, necesară pentru livrările de mărfuri în timpul nopții, camioanele vor trebui testate din punct de vedere acustic. Acestea nu vor primi certificarea dacă nu vor întruni limitele de zgomot pentru o distanță de 7.5 metri de jur împrejur.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here