Volvo a introdus o nouă funcție de securitate în Europa, care limitează viteza camioanelor în funcție de mediul înconjurător în care operează.
Volvo spune că este primul producător care introduce o așa funcție, cu ajutorul căreia companiile se asigură de faptul că șoferii nu pot depăși limita legală de viteză orice ar face, indiferent cum ar exploata camionul.
Safety Zone permite flotelor să seteze o anumită limită de viteză pentru fiecare camion în parte atunci când acesta intră într-o anumită zonă geografică, creând practic un perimetru de siguranță în jurul vehiculului.
Accelerația va fi restricționată în momentul în care se depășește limita de viteză pentru zona respectivă iar frânele vor acționa automat pentru a menține camionul în limită.
„Cu ajutorul acestui serviciu, o companie de transport se poate asigura de faptul că viteza camioanelor rămâne una scăzută în mediul urban.
Sau spre exemplu în port sau într-un centru logistic, sau chiar în centrul unui oraș supraaglomerat unde sunt pietoni pretutindeni. Ținta acestui serviciu este să facem traficul mai sigur și să reducem stresul șoferilor.
La Volvo, dezvoltăm continuu sisteme de securitate cu scopul de a merge înainte cu viziunea noastră pe termen lung de a avea zero accidente produse de camioanele noastre” spune Johan Rundberg, manager de produs la Volvo.
Noua funcție va fi oferită pe bază de abonament și va putea fi accesată prin intermediul Volvo Connect. Compania încă nu a anunțat cât va fi disponibilă această funcție la nivel mondial.









