Există foarte multe voci care afirmă faptu că programele de titullarizare ale marilor companii de transport care acționează în România nu sunt altceva decât un fel de slugărnicie ieftină pentru titulari. Ideea de bază este una destul de simplu de înțeles: marile companii de transport angajează șoferi profesioniști începători. De ce începători? Pentru că cei cu experiență au pretenții la foarte mulți bani, la curse, etc…
Din păcate, în România se întâmplă un fenomen destul de simplu de explicat oarecum. Șoferii angajați ajung mai mult sclavi pe la titulari decât să învețe să conducă un camion așa cum trebuie. Ajung să le gătească, să le spele eventual. Aproape ca o femeie. Evident lucrurile nu trebuie să stea chiar așa… Desigur, oamenii trebuie să învețe una alta pe la camion dar nici nu trebuie profitat de ei și înjosiți.
La final de zi, toată lumea urcă în camion pentru a duce acasă o bucată de pâine, acasă la familie. Nu are nimeni dreptul să înjosească pe X sau pe Y doar pentru că este începător sau departe de ai săi. În ultimii ani din fericire, situația s-a mai îmbunătățit cel puțin la firmele mari, unde se știe din start la început ce înseamnă șofer 2, ce atribuții are și ce responsabilități. Nimeni nu trebuie slugărit doar pentru că e titular.
Voi ce părere aveți despre relația dintre un șofer începător și un titular, aflați în aceeași cabină pentru o bună perioadă de timp? Care ar trebui să fie relațiile dintre cei doi, ne referim strict la relațiile profesionale? Ierarhic clar titularul trebuie să fie cel care conduce mediul de lucru, dar după orele de conducere epuizate de ambii conducători, camionul se trage pe dreapta și între oameni nu mai există ierarhie, ci doar prietenie sau în cel mai rău caz… dușmănie. Aștept răspunsurile voastre în secțiunea pentru comentarii…
