Home Camioane Șantajul șoferului profesionist la locul de muncă

Șantajul șoferului profesionist la locul de muncă

921
0

Există multe companii de transport în România care își șantajează proprii angajați în vederea comiterii de ilegalități de către aceștia. „Dacă nu pui magnetul, te dau afară!” Cam așa sună de cele mai multe ori șantajul aplicat șoferilor profesioniști care activează la firmele de transport românești. Frica de a fi dat afară într-o țară nesigură din punct de vedere social și economic, determină pe mulți angajați să se lase efectiv șantajați de firmele pentru care lucrează.

Din păcate, România nu este Germania

Am putea înțelege oarecum, într-o oarecare măsură, pe șoferii care acceptă acest șantaj din partea firmelor la care lucrează. România nu este Germania, în România nu există firme de transport la fiecare colț de stradă la care să te poți angaja instant în cazul în care nu dorești să fii șantajat. Mai ales în zonele foarte sărace ale țării, există doar câteva firme de transport și este evident faptul că toate practică aceleași tactici, sunt slabe șanse să existe firme serioase.

În plus, chiar și în zonele foarte populate și puternic industrializate: București, Constanța, Cluj, Timișoara, un angajat poate avea mari probleme în a-și găsi un loc de muncă serios, întrucât în România se dau foarte multe țepe angajaților cu banii. În România se opresc bani pentru orice: consum, diverse acroșaje – zgârieturi, și sunt șanse foarte mari ca un șofer să plece de la o firmă unde folosește magnetul dar primește bani pentru munca prestată, și să ajungă la o firmă unde i se promite că „se merge la program” dar când vine ziua de salariu, acesta să fie efectiv păcălit.

Așadar, din cauza faptului că există foarte puține firme de transport în România, corecte cu angajații, mulți șoferi se lasă șantajați la locul de muncă și își asumă niște riscuri groaznice prin alterarea timpilor de conducere și repaus.

Stabilitatea economică – singura soluție anti șantaj

Singura soluție pentru a scăpa de șantajul cu magnetul îl reprezintă siguranța materială. Atunci când un angajat are niște bani puși de-o parte, acesta își poate permite să stea acasă câteva luni, 6-8 luni, pentru a-și putea căuta un loc de muncă la o companie serioasă. Desigur, există și varianta emigrării, alături de familie, soluție care din păcate devine din ce în ce mai reală în ultimii ani în România, întrucât din salariile românești este destul de dificil de făcut economii care să-ți permită să stai acasă 6 luni. Conform statisticilor, în România există un deficit de șoferi profesioniști de 70.000 de cadre, în ideea în care în străinătate activează peste 200.000 de șoferi profesioniști români.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here