Există foarte multe postări în mediul online din România, care au la bază ideea că angajatul unei firme de transport, poate să vândă, distrugă, vandalizeze, sechestreze camionul pe care lucrează în cazul în care patronul nu-i face plata pentru zilele muncite, ori nu-i face plata completă conform celor înțelese.
Din păcate, aceste sfaturi sunt total eronate și total în afara legii. În momentul în care aduci anumite pagube intenționat unui bun dat în folosință la locul de muncă (camion în cazul nostru), intră în acțiune așa zisa răspundere patrimonială. Haideți să vedem cum este definită de lege răspunderea patrimonială.
Codul Muncii – CAPITOLUL III
Articolul 254
(1) Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.
(3) În situația în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.
Angajatorul poate considera (și va considera) pagubă inclusiv faptul că șoferul nu dorește să ducă camionul la descărcare, ori într-un punct stabilit de comun acord pentru predare, și mai mult ca sigur va reține din veniturile pe care ar fi trebuit să le vireze angajatului. Dacă veniturile nu sunt suficiente, cel mai probabil angajatorul va acționa angajatul în instanță pentru recuperarea prejudiciului.
Deși pentru mulți șoferi este dificil de acționat în normele legale atunci când sunt nedreptățiți de angajatori la salariu, cea mai bună soluție este acționarea în instanță la secția Conflicte de Muncă a angajatorilor. Desigur, un proces în instanță înseamnă dovezi pentru absolut tot ceea ce se cere, de la ore suplimentare neplătite dacă este cazul până la diurnă trecută în contractul de muncă și neplătită.