Companiile de transport din majoritatea țărilor din lume au ca și angajați mult mai puține femei decât bărbați. Potrivit unui studiu International Labour Organization, mai puțin de 6% din totalul șoferilor profesioniști din întreaga lume sunt femei, comparativ cu 22,6% pentru sectorul maritim și 42,9% pentru transportul aerian.
Deși cifrele par descurajante, schimbări importante urmează se se întâmple. Există foarte mult companii de transport la nivel mondial care sunt conduse de femei, iar în cadrul acestora femeile sunt mult mai bine văzute la angajare, primesc o șansă în plus.
Aceste femei sunt o inspirație pentru întreg sectorul de transport și vor ajuta la construcția unui viitor diferit pentru femei în cadrul acestui sector.
Va exista chiar o întrunire a femeilor antreprenori din transporturi în cadrul IRU Ideas Lab în viitorul apropiat care va avea drept scop identificarea problemelor de care se lovesc femeile care doresc să se angajeze pe camion, dar și identificarea problemelor de care s-au lovit companiile de transport care au decis să dea o șansă și femeilor.
În cadrul întâlnirii se va dori crearea unei platforme în cadrul căreia femei din întreaga lume să discute între ele despre problemele pe care le-au întâmpinat la angajare, o comunitate care va încuraja alte femei să devină șoferițe profesioniste.