Home Camioane Impozitarea diurnei – între adevăr și perversitate economică

Impozitarea diurnei – între adevăr și perversitate economică

1471
0

S-a încercat mai demult impozitarea diurnei, și nu oricum, ci retroactiv pe ultimii 5 ani, întrucât cei de la ANAF ajunseseră la fundul sacului și nu mai știau de unde să facă rost de bani pentru salarii și pensii nesimțite la bugetari.

Și s-au gândit ei că există în România de zeci de ani, tendința aceasta a firmelor de transport să plătească șoferii cu diurnă în loc de salariu, astfel încât să se evite jupuirea salariului cu 42,8%, căci atât sunt taxele pe salarii în România.

Salariile privaților sunt cea mai importantă țâță de muls pentru Guvern, alături de taxele pe carburant care și ele ajung undeva la 50% din prețul de la pompă. Evident, ANAF nu a reușit mare lucru, nu avea cum să pună în aplicare o asemenea ciobănie balcanică cu impozitarea retroactivă, așa că s-a ajuns la compromisul numit impozitarea diurnei care depășește nivelul a 3 salarii de încadrare brute. Astfel, patronii care doresc să ofere diurnă peste 80 de euro pe lună trebuie să ridice salariul de încadrare de la 3300 RON la 4300 RON, cu 1000 de lei din care statul va ciupi 42.8%.

Adevărul este că nicăieri în lume, diurna nu este mai mare ca și cuantum decât salariul dar tot adevăr este că nicăieri în lume nu există taxele pe salariu care există în România, respectiv aproape 43%. De acord, peste tot în lume se plătesc taxe dar să iei aproape jumătate din munca cuiva, este furt în toată regula, japcă pe față. Nu este normal ce se întâmplă cu diurna dar sunt de părere că dacă taxele pe muncă ar fi la nivel European adică maxim 30%, nu ar fi atât de mulți cei care s-ar sustrage de la plata lor prin intermediul diurnei.

Impozitarea diurnei nu este altceva decât o perversitate economică venită din partea unor bugetari care nu au probabil o zi de muncă la privat, care habar nu au cât de greu se fac banii. Ei știu doar să cheltuie bani, să-și pună sporuri care mai de care mai ridicole astfel încât să fenteze grila de salarizare și așa mai departe. Asta se petrece într-o țară în care efectiv statul nu are industrie, iar atunci când are nevoie de bani singurele soluții care-i rămân sunt ori creșterea taxelor și impozitelor, ori jumulirea celor care lucrează la privat.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here