Salarizarea șoferilor profesioniști care lucrează la firme românești este de departe cea mai controversată de pe întreg palierul pieței muncii. În cele ce urmează vom trece în revistă cele mai întâlnite forme de salarizare și vom discuta despre legalitatea sau ilegalitatea acestora, despre avantajele și dezavantajele lor. Din păcate, există controverse și ilegalități din pricina faptului că în România, instituțiile de control ale statului nu supraveghează absolut deloc acest sector al salarizării șoferilor profesioniști.
Forme de salarizare pentru șoferii profesioniști
- Plata la kilometru – ILEGALĂ
Deși a fost interzisă încă din 2006 prin articolul 10 al Regulamentului 561, este una dintre cele mai des întâlnite forme de remunerare pentru șoferii profesioniști angajați la firme de transport românești. Plata la kilometru este ilegală întrucât poate periclita siguranța circulației în cazul în care șoferii aleg să folosească magnetul/telecomanda pentru a opri înregistrarea timpilor de conducere și repaus în tahograf. Tentația e mare atunci când apare în peisaj posibilitatea unui câștig superior.
- Doar diurnă – ILEGALĂ
Există foarte mulți transportatori români care angajează șoferi pentru comunitate și le oferă 79-80 de euro pe zi, și atât. Nu este în regulă. Șoferii trebuie să primească și salariu. De obicei, este salariul minim pe economie + diurnă. Mulți angajatori spun că salariul este inclus în diurna de 80 de euro/zi, însă nu este legal așa ceva. Șoferul trebuie să primească un salariu lunar indiferent că este plecat pe comunitate sau că este acasă în recuperare. Oricum, salarizarea de tip salariu minim pe economie + diurnă este la limita legalității, dacă nu oarecum dincolo cu un picior de legalitate întrucât diurna ca și concept are cu totul alt rost, nu este pe post de remunerație pentru o muncă prestată la distanță. Singurul factor de remunerație 100% legal este SALARIUL.
- Plata la zi – ILEGALĂ
Nu există așa ceva în România care să fie și legal. Conform contractului individual de muncă, salariul se stabilește în funcție de numărul de ore lucrate într-o lună calendaristică. Mulți angajatori vin cu această formă de salarizare încercând s-o ambaleze sub forma unui pachet atrăgător pentru șoferi, pe motiv să vor fi zile când nu va fi de muncă dar șoferii își vor primi oricum banii. Evident, în zilele când este de muncă, angajatorii caută să tragă pe angajați cât pot de mult, caută să-i exploateze la maxim.
- Plata la oră – LEGALĂ
Plata la oră este singura modalitate 100% legală de plată pentru șoferul profesionist, mai ales că acesta cu ajutorul cardului tahograf poate să dovedească la minut și la secundă, câte ore a muncit în fiecare zi. Cartela tahograf este folosită cu succes pentru pontaj în străinătate, în România din păcate încă nu există firme care să plătească șoferii în acest mod. Codul Muncii a fost actualizat, potrivit legii, salariul minim pe luna in 2022 este de 2.550 lei, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră BRUT. Dacă este vorba despre transportul internațional de marfă, șoferii români trebuie să fie plătiți cu salariul minim brut pe oră al țărilor în care au activitate (condus/încărcare sau descărcare).