Home Camioane DSV – 30% din transportul de mărfuri din România se va efectua...

DSV – 30% din transportul de mărfuri din România se va efectua cu camioane electrice până în 2030

112
0

DSV, al treilea cel mai mare transportator din Europa, spune că România va fi una dintre primele țări din Uniunea Europeană care va folosi camioane electrice pentru transportul național de mărfuri. Compania estimează faptul că până la finalul anului 2030, minim 30% din transportul intern din România se va baza pe camioane electrice.

Pentru ca acest lucru să devină realitate, rețeaua de alimentare pentru asemenea camioane trebuie să se dezvolte foarte mult. Momentan, camioanele electrice în România sunt foarte puține la număr, iar cele existente sunt folosite pentru transporturile pe distanțe foarte scurte, cuprinse între 200 și 500 de kilometri. De asemenea, încărcarea camioanelor electrice în acest moment durează undeva la 90 de minute cu o priză fast-charge, în timp ce la o priză normală de 380v durează undeva la 12 ore.

„În viitorul apropiat, stațiile de încărcare vor fi instalate atât la depozite cât și la garajele transportatorilor. Cea mai eficientă opțiune pentru încărcarea camioanelor electrice rămâne în cadrul depozitelor în timp ce acestea sunt încărcate sau descărcate. Dacă s-ar putea încărca în acest timp, camioanele electrice ar putea fi folosite 8 ore continuu” spune Mihai Teodorescu, Manager General și Ambasador al Sustenabilității pentru DSV Road.

Compania are de asemenea de gând să dezvolte o strategie de reducere a poluării în 4 pași:

  • Măsurători pentru amprenta de carbon
  • Optimizarea afacerii și a lanțului de alimentare
  • Folosirea unui mix de combustibil potrivit
  • Investiții în protecția mediului

Potrivit lui Teodorescu, România nu este încă pregătită pentru camioanele electrice, dar face pași mari în această direcție. „Urmăm trendul european de reducere a amprentei de carbon. Credem că vehiculele electrice sunt un viitor strălucit al transportului și investim în dezvoltarea infrastructurii necesare în România” continuă Teodorescu.

Folosirea camioanelor electrice pentru transportul de mărfuri este parte a planului de a reduce amprenta de carbon cu 30% până în 2030, potrivit regulamentelor UE, regulamente pe care toate statele membre sunt obligate să le implementeze. Momentan, cea mai bună metodă de a reduce noxele CO2 în cadrul transportului de mărfuri pe distanțe lungi rămâne trenul, urmat apoi de camioanele electrice în ceea ce privește livrarea mărfurilor la clienți.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here