Home Legislație Comisia Europeană pune gând rău firmelor care întârzie la plată

Comisia Europeană pune gând rău firmelor care întârzie la plată

485
0

Deși Directiva EU Late Payment se află în vigoare de mai bine de 10 ani, Comisa Europeană se gândește să introducă reguli mai stricte. Între timp, Spania demonstrează Europei cum disciplina în plată în sectorul transporturilor poate fi îmbunătățită eficient.

În Uniunea Europeană circulă anual între 18 și 40 de miliarde de facturi, mai mult de 500 pe secundă. Din păcate, peste jumătate dintre acestea au întârzieri la plată, scadența fiind depășită cu mult. Potrivit Comisiei Europene, aceste întârzieri fie că au loc în mediul B2B sau în relația cu instituțiile statului, au un consecințe serioase.

Apar problemele legate de lichidități, cresc costurile legate de servicii, investițiile întârzie și pot apărea chiar reduceri de personal iar în cazuri extreme firmele pot chiar să dea faliment. Directiva, implementată în 2011 trebuia să se asigure că aceste probleme nu degenerează. Cu toate acestea, problema persistă, motiv pentru care în 2023 Comisia Europeană a propus o nouă legislație pentru înlocuirea actualei directive.

Sectorul transporturilor a fost grav lovit de întârzierile la plată, care amenință în mod direct lichiditățile companiilor. Întârzierile la plată stopează dezvoltarea și pun în pericol continuitatea operațiunilor în special pentru un sector în care nu prea e loc de greșeală.

Spania între timp, a aplicat legi stricte pentru întârziații la plată de ani buni. În octombrie 2021 legea a intrat în vigoare iar cei care întârziau la plată aveau să fie amendați destul de serios. În Spania, depășirea scadenței unei facturi în domeniul transporturilor este considerată o abatere gravă care poate fi amendată cu sume ce depășesc 30.000 de euro.

Care a fost rezultatul? Ei bine, potrivit Observatorului de Plăți, legat de întârzierile la plată, plata medie a scăzut la un record de 60 de zile în iunie 2025, o scădere cu 30% față de 2021. Datele din iunie arată că 77% din tranzacții sunt cuprinse între 60 și 90 de zile, în timp ce numărul companiilor care plătesc la 120 de zile continuă să scadă.

O acțiune de succes a legislației din Spania este înscrierea pe o listă neagră a rău platnicilor. Acest registru include companiile amendate pentru depășirea scadenței facturilor. În cea de-a doua jumătate a anului 2024, 300 de companii a fost amendate cu sume ce depășesc 720.000 de euro în total. Ca și comparație, amenzile acordate pentru aceeași faptă în primele 6 luni ale lui 2024 depășesc 2 milioane de euro.

Deși Parlamentul European a aprobat noile legi din 2024 care limitează la 30 de zile scadența maximă pentru facturile din transporturi, procesul legislativ s-a oprit. Președintele danez al Consiliului Europei nu a inclus această propunere pe lista sa de priorități.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here