Home Camioane CE CAMIOANE ELECTRICE ADUCE SCANIA PE PIAȚĂ ÎN 2024

CE CAMIOANE ELECTRICE ADUCE SCANIA PE PIAȚĂ ÎN 2024

338
0

Scania este unul dintre principalii producători de camioane din Europa care a investit în dezvoltarea camioanelor electrice. Alături de Volvo și Iveco, cei de la Scania și-au pus mintea la contribuție și au reușit să aducă pe piață camioane 100% electrice, care pot fi folosite cu brio în transportul mărfurilor pe distanțe scurte, distribuție, coletărie și salubrizare.

Camioanele electrice Scania se adresează orașelor super congestionate, super aglomerate, care din cauza poluării excesive au început să impună restricții foarte dure atât pentru autoturisme dar și pentru transportul de mărfuri. Iată câteva modele de camioane Scania pe care producătorul suedez le produce deja de ceva vreme și care pot fi cumpărate chiar și în România. Sunt modele care în afară de autonomia scăzută nu au niciun alt inconvenient.

Scania BEV (Battery Electric Vehicle)

Scania electrică pentru transport urban

Camionul poate fi comandat cu șasiu 4×2, 6×2 sau 6x2x4. Motorul este unul destul de micuț, de 230 kW dar care ar un cuplu continuu de 1300 Nm. Bateriile instalate sunt de 165 kWh sau de 300 kWh, în funcție de necesitățile companiei. Ca și opțiuni de încărcare, cei de la Scania pun la dispoziție un sistem CSS tip 2, care are o capacitate de încărcare de până la 130kW/ 200 amperi. Astfel, bateriile de 300kWh pot fi încărcare în doar 2.5 ore. Există și un model Scania BEV cu capacități extinse ce suportă o baterie de până la 624 kWh, din care utilizabili sunt 468 kWh. Pentru acest model cei de la Scania garantează o autonomie de 350 km pentru fiecare oră de încărcare, pentru o greutate maximă de 29 de tone.

Scania electrică pentru transport regional

Aici discutăm despre vehicule electrice mult mai puternice, capabile să transporte până la 64 de tone. Opțiunile pentru cabină sunt și ele multiple, respectiv P, G, R și S. Modelele destinate transportului regional vin echipate cu 2 motoare electrice, care pot avea capacități cuprinse între 270 și 450 kW. La capitolul baterii există două variante: 624 kWh putere instalată cu 468 kWh putere utilizabilă sau 416 kWh (putere instalată)/312 kWh (putere utilizabilă). Ca și autonomie, cei de la Scania garantează 280 km pentru fiecare oră de încărcare în cazul în care MMTA este de maxim 40 de tone, iar în cazul în care MMTA ajunge la 64 de tone, se garantează o autonomie de maxim 200 km. Specificațiile sunt aceleași atât pentru camionul de tip tractor dar și pentru camionul rigid, folosit de obicei cu remorcă atașată.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here