Home Camioane Cât de avantajoase sunt camioanele electrice comparativ cu cele diesel?

Cât de avantajoase sunt camioanele electrice comparativ cu cele diesel?

271
0

Deși multă lume nu ar crede, există multe avantaje pe care le au camioanele electrice în fața camioanelor diesel iar în cele ce urmează vom vedea care sunt cele mai importante dintre acestea. Știu, foarte multă lume ia camioanele electrice în derâdere, le desconsideră din cauza autonomiei, însă trebuie să ne obișnuim cu ideea că ele sunt viitorul, alături bineînțeles de camioanele cu hidrogen și cele autonome.

Avantaje camioane electrice 

  1. Costurile de rulaj – deocamdată curentul electric este mult mai ieftin decât motorina, așa că pe termen lung, camioanele electrice ies mult mai bine ca și consum. Nu mai punem la socoteală posibilitatea de a folosii energii alternative precum panourile fotovoltaice pentru a le încărca bateriile, astfel prețul pe combustibil devine zero.
  2. Costurile de întreținere – camioanele electrice nu au nevoie de ulei, de schimb de ulei, nu au nevoie de filtre, nu au nevoie de antigel, nu au nevoie de injectoare, pompe turbine care să se strice când îți e lumea mai dragă. Sunt mult mai simplu și mai ieftin de servisat comparativ cu camioanele diesel.
  3. Confortul șoferului – un aspect care pentru unele firme contează mai puțin. Camioanele electrice sunt mult mai silențioase față de camioanele clasice și cred că este evident de ce. Neavând motor cu combustie internă, nu are ce să genereze zgomot. Motoarele electrice din ziua de azi sunt foarte silențioase.

Dacă analizăm cele două avantaje de mai sus, pe termen lung un camion electric devine o investiție mult mai bună decât un camion diesel. Știu, mulți veți spune despre autonomie. Astăzi un camion electric are o autonomie de maxim 400 de kilometri, însă pentru unele curse fixe sau pentru distribuție în orașe, este mai mult decât suficient.

Ele se pot încărca în maxim 2 ore jumătate la priză de 230 kW și astfel își pot continua activitatea. Desigur, pe viitor bateriile vor evolua și vom vedea camioane electrice cu autonomie mai mare decât au astăzi camioanele diesel. De fapt, camioanele pe bază de hydrogen, care au la bază tot motoare electrice, au ajuns la autonomie de 1000 de kilometri deja (HYUNDAI).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here