Stilul de viață al șoferului american diferă destul de mult de stilul de viață al șoferul comunitar european din pricina faptului că șoferul american are și banul de partea lui.
Am povestit într-un articol trecut despre salarizarea șoferilor în SUA, care după o lună de pribegie ajung să aibă în conturi între 6500 și 7000 de dolari NET, în timp ce șoferul comunitar european abia dacă adună 3500 de euro, deci aproape la jumătate față de cei de peste ocean.
Acolo unde sunt bani sunt și condiții și, iată că astăzi avem un videoclip mai mult decât interesant, despre un camion american devenit pur și simplu o casă pe roți în toată regula, cu baie, cu toaletă, cu cabină de duș, cu bucătărie, cu un pat care cel puțin pe noi cei din Europa care avem treabă cu camioanele, ne-ar face mai mult decât invidioși.









