Atunci când vine vorba despre camioanele americane, noi, europenii, nu putem decât să ne uităm precum vulpea la struguri. Spunem că sunt gălăgioase, că au consum mare de carburant, că nu pot fi omologate în Europa din pricina dimensiunilor însă cu toții ne-am dori un asemenea nivel de confort, o casă pe roți în adevăratul sens al cuvântului. Pe Volvo, cea mai mare cabină montată vreodată are 5.6 metri lungime, și include o bucătărie și o baie cu toaletă și duș.