Home Camioane Camion extraterestru? Nu, este camionul autonom al celor de la IFM

Camion extraterestru? Nu, este camionul autonom al celor de la IFM

270
0

Unul dintre cele mai ciudate camioane din lume a fost zărit într-o parcare din Germania. Deși are un design care pare extraterestru, mașina nu este altceva decât creația celor de la IFM, o companie nemțească renumită pentru inovațiile pe care le aduce pe piață pe parte de automatizare.

Mulți dintre noi am crede că epoca acestor camioane care se conduc singure este atât de departe de realitate sau chiar o utopie, însă istoria ne spune o cu totul altă poveste. Spre exemplu dacă ai fi spus cuiva în urmă cu 30 de ani că astăzi vei avea un telefon cu touchscreen care de fapt o să fie un dispozitiv ca-n Star Trek, ce face încă 100 de alte funcții, nu o să fie doar pentru vorbit la el, te-ar fi crezut?

Probabil că nu. La fel se va întâmpla și cu aceste camioane autonome atât timp cât cele mai mari costuri ale transportatorilor sunt legate de mâna de lucru și de combustibil. Avem destul de multe motive să credem că peste 20 sau 30 de ani, camioanele vor fi electrice sau pe hidrogen și se vor conduce singure la destinație. Voi ce părere aveți despre camionul autonom al celor de la IFM? Pe lângă aspectul fizic…

https://www.facebook.com/reel/605324572527853

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here