Home Blog Page 3

ROMAN – Autocamioane Brașov – O bucățică din istoria României, cu bune și cu rele

0
ROMAN

Au apărut recent pe internet câteva clipuri cu o autocisternă „RABĂ”, Roman Diesel, din 1978, clipuri pe care mulți dintre noi le-am savurat cu maxim interes și atenție. Utilajul aparține companiei Tomiflex Group SRL și este folosit ocazional, doar pentru transport local de apă (în zonă se construiește autostradă). Este evident faptul că această mașină nu ar mai putea lucra conform cerințelor actuale, dar rămâne o bucățică din istoria României, cu bune și cu rele. 

O scurtă istorie a S.C. Roman S.A

Istoria ROMAN începe în anul 1921, când apare compania ROMLOC – Fabrica de Locomotive și Vagoane, fabrică ce avea să fuzioneze cu uzina ASTRA în 1936. Povestea din spatele acestei colaborări este una destul de interesantă. Pe scurt, prin anul 1935, Societatea ASTRA își extindea activitatea la Brașov iar conform planului stabilit împreună cu CFR, s-a pripășit pe terenul fostei fabrici ROMLOC, unde a ridicat câteva hale.

Sursa: https://cronicabrasovului.blogspot.com/2019/04/1935-ia-fiinta-filiala-societatii-astra.html

Această „mutare” avea ca scop suplinirea uzinelor de la Arad considerate drept vulnerabile datorită așezării foarte aproape de graniță. În 15 iunie 1935, încep lucrările pentru ridicarea terenului, urmează măsurătorile și trasarea fundațiilor pentru noile clădiri. Uzina „Astra” Brașov avea să însumeze în scurt timp 14 clădiri și avea să înceapă producția de vagoane de toate tipurile. În acea perioadă, lumea simțea că avea să urmeze războiul. 

În 1938, destinația societății Astra se schimbă, aici producția de vagoane încetează și se începe producția de armament și muniție. Apare în cadrul societății Departamentul Armamentului. Tot în 1938, este achiziționată fabrica din Orăștie, uzina devenind Astra – Orăștie, iar uzina Arad și din Arad își reduce simțitor activitatea. 

Încă o modificare de nume are loc în anul 1940, și anume SOCIETATEA ASTRA Fabrica Română de Vagoane, Motoare, Armament și Munițiuni. În primă fază, aici s-au produs tunuri de câmp, de 75 și 76.2mm, tunul american de tip Vickers, alături de muniția pentru artilerie de la calibrul 75 la 150 de mm.

Sursa: https://cronicabrasovului.blogspot.com/2019/04/1935-ia-fiinta-filiala-societatii-astra.html

În timpul războiului, uzina este bombardată de două ori, o dată în 16 aprilie 1944 și o dată în 6 iunie 1944, iar actul din 1944 a prins uzina într-un haos total. S-au făcut eforturi extraordinare și a fost repusă pe picioare, întrucât țara la momentul acela avea nevoie absolut orice înseamnă bunuri de larg consum. În 1945 se începe la Astra Brașov fabricarea de vagoane, scule pneumatice, ciocane de nituit, se construiesc hale noi, se extinde topitoria, și ATENȚIE, în 1 mai 1947, aici este pus în funcțiune cuptorul pe gaz metan Siemens Martin. 

La 21 august 1948, Astra Brașov primește denumirea „STEAGUL ROȘU” și se reorganizează începând cu anul 1949 astfel încât să servească scopurile Ministerului Metalurgiei. Astfel, aici încep să se producă pentru prima dată în țară rulmenți. Secția de produs rulmenți devine de sine stătătoare în anul 1959, și primește denumirea „Uzina Rulmentul” Brașov. Aici avea să urmeze proiectarea primului autocamion (între 1959 și 1961) CARPAȚI, producția efectivă începând în anul 1962, când pe poarta fabricii iese primul autocamion Carpați de 2.5T.

Sursa: https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/14442126

În anul 1970, Uzina Rulmentul producea conform statisticilor, peste 20 de milioane de rulmenți anual și devenise un pion foarte important în economia țării. În anul 1954 pe poarta Uzinei Steagul Roșu iese primul autocamion românesc numit SR-101, de 4 Tone, care din păcate la vremea respectivă era depășit. Astfel, strategia uzinei a fost regândită pentru producția de camioane competitive, de 3 și 5 tone, cu motoare de 8 cilindri în V. În 1962 iese pe poarta fabricii primul camion de 3 tone, SR-131 „Carpați”, o creație 100% originală. 

Sursa: https://valnord.ro/product/sr-132-carpati/

În 1963 apare camionul SR-132 cu două diferențiale iar în 1963, celebrul „Bucegi” de 5 Tone. După Bucegi au urmat autotractorul cu șa SR-115, autobasculanta SR-116 iar din 1966, SR-114 (autocamion cu două diferențiale).

Sursa: https://ro.pinterest.com/pin/614882155356930649/

În 1971, la „ÎNTREPRINDEREA DE AUTOCAMIOANE” din Brașov se produc primele camioane cu motoare diesel, cu licență de la MAN – Germania. Vine Revoluția, vin anii 90 când „ÎNTREPRINDEREA DE CAMIOANE” devine  S.C. Roman S.A., reorganizată pe divizii în 1994. 

În 1999 aici se produce primul camion românesc ce putea fi încadrat în norma de poluare Euro 2, însă din păcate fără niciun rost, întrucât uzina intrase deja în colaps. Managementul defectuos alături de nepăsarea celor de la putere, au distrus tot. 

Din fericire, S.C. Roman S.A. nu a murit de tot. A mers înainte pentru ca în anul 2000 să reușească să scoată pe poartă camionul cu numărul 750.000. Istoria modernă a companiei este un pic mai colorată, lucrurile au început să meargă un pic mai bine. De exemplu, în luna noiembrie 2002, Roman SA producea deja camioane cu motoare Euro 3. 

Începând cu luna mai 2004, după privatizare, compania reușește să producă niște camioane mult mai moderne, mai adaptate cerințelor din ziua de azi, autovehicule militare cu multe echipamente performante inclusiv blindaje STANG, autobuze urbane cu podea coborâtă și autobuze interurbane turistice (autocare). 

În prezent, la S.C. Roman S.A. se produc basculante, vidanje, macarale, autospeciale pentru industria petrolieră, autoremorchere, autofrigorifice, betoniere, gunoiere, autospeciale de pompieri, camioane forestiere, autospeciale cu echipament de deszăpezire, autotractoare. 

Câteva cuvinte despre cei care râd sau ponegresc utilajele produse de Roman 

Există voci care, după ce au vizualizat clipurile cu cisterna de apă Roman din curtea Tomiflex Group SRL, au început să adreseze anumite jigniri utilajului sau companiei care l-a produs în trecut. Invit pe cei care sunt de părere că e floare la ureche să creezi de la zero un camion, în condiții de război sau comuniste, să citează un pic din istoria S.C. Roman S.A. de mai sus. 

Cu aceste camioane, bune, rele, s-a clădit România așa cum este ea astăzi. E drept, camioanele au fost oglinda poporului, nu ai cum să produci calitate dacă nu ți se oferă posibilitatea. Cert este că din 2004 de când Roman a fost privatizată, acolo se produce și calitate și din păcate, oamenii nu prea au de unde să știe acest lucru din moment ce nu prea văd pe stradă circulând camioane Roman sau autobuze Roman. Poate statul ar fi cel mai în măsură să investească în autocamioane și autobuze de la Roman, însă din păcate atunci când vine vorba despre achiziții publice făcute de instituțiile statului, lucrurile sunt mereu dubioase. 

Aveți mai jos cele două clipuri cu RABA ce a făcut înconjurul internetului în ultimele săptămâni, să vă faceți o idee despre ce a însemnat industria României când ea a existat, sau câteva imagini frumoase pentru cei nostalgici, pentru cei care au apucat să lucreze pe așa ceva.